De la începuturile sale, brutalismul a provocat reacții puternice. Unii îl consideră o expresie sinceră a arhitecturii, alții îl privesc ca pe un stil rece și impersonal. Cu toate acestea, astăzi brutalismul revine în atenția lumii designului, reinterpretat într-o formă mai rafinată și elegantă, dar fidel principiilor sale de bază.
Un stil care provoacă și impresionează
Brutalismul a fost mereu un curent care a împărțit opiniile. Nu este un tip de arhitectură pe care îl întâlnești zilnic, decât poate în marile orașe. Mulți îl descoperă mai degrabă în filme, precum The Brutalist, nominalizat la Oscar, care a readus în prim-plan farmecul și forța acestui stil.
Arhitectul indian Akshat Bhatt descrie brutalismul drept o arhitectură expresivă care pune accent pe construcție, textură și pe materialele brute, cum ar fi betonul aparent. În opinia sa, valoarea unei clădiri nu ține doar de perfecțiune, ci de proporție, ritm și dialog între elemente.
Între anii 1950 și 1970, brutalismul era adesea perceput ca un stil auster, lipsit de farmec. Astăzi însă, arhitecți de renume, precum Tadao Ando, îi redau demnitatea și eleganța, demonstrând că simplitatea și materialele naturale pot fi la fel de spectaculoase ca ornamentele sofisticate. Laureat al Premiului Pritzker, Ando a proiectat locuințe pentru Beyoncé, Jay-Z și Kim Kardashian, transformând betonul brut în expresie de rafinament. Designerul Judy Becker s-a inspirat din lucrările sale și din creațiile modernistului Marcel Breuer atunci când a realizat decorurile filmului The Brutalist, alături de Patricia Cuccia.
Ce definește brutalismul în arhitectură și design interior
Brutalismul se bazează pe sinceritate și pe funcționalitate. Nu urmărește decorul, ci scoate în evidență materialul. Betonul, cărămida și oțelul sunt lăsate vizibile, pentru a sublinia structura construcției.
Acest stil nu urmează o formulă rigidă. Unele clădiri combină volume și forme variate, obținând o compoziție aproape abstractă, dar mereu funcțională. Brutalismul s-a născut din ideea de comunitate, de aceea multe construcții sunt mari și impunătoare, gândite pentru spații colective.
În designul interior, principiile brutaliste se traduc prin suprafețe nefinisate, texturi naturale, linii geometrice și mobilier simplu, dar solid. Lumina joacă un rol important, punând în valoare contrastele dintre materiale și forme.
Originea unui curent radical
Brutalismul își are rădăcinile în lucrările lui Le Corbusier, care a promovat folosirea betonului aparent ca element estetic și structural. Un exemplu emblematic este Unité d’Habitation din Marsilia. Totuși, stilul a devenit cu adevărat influent în anii 1940, în Marea Britanie, când Europa era în reconstrucție după război.
Orașele aveau nevoie de locuințe accesibile, iar betonul era un material ieftin și ușor de folosit. Astfel s-au ridicat clădiri publice și ansambluri de locuințe mari, simple și durabile. De aici, brutalismul s-a extins rapid în Franța, Statele Unite și alte țări.
În același timp, arhitecți precum Marcel Breuer au adus principiile brutaliste în arhitectura rezidențială. Breuer, influențat de mișcarea Bauhaus, a proiectat locuințe în Connecticut și Massachusetts, combinând simplitatea cu forța materialului brut.
Brutalismul contemporan
Astăzi, brutalismul este reinterpretat printr-o perspectivă nouă. Betonul rămâne un element central, dar este combinat cu sticlă, lemn și lumină naturală pentru a crea spații echilibrate și calde. Formele masive se îmblânzesc prin proporții armonioase, iar suprafețele nefinisate devin expresii de eleganță și autenticitate.
Brutalismul modern nu mai este doar despre forță, ci despre claritate. Este o estetică a onestității, a structurii vizibile și a respectului pentru material. Într-o epocă dominată de suprafață și imagine, brutalismul rămâne un memento al esenței: construcția pură, sinceră și durabilă.