Designul interior din perioada comunistă rămâne o etapă esențială pentru înțelegerea evoluției spațiului domestic din România. Regimul a impus reguli stricte, iar aceste reguli au influențat modul în care vedem astăzi apartamentele construite înainte de 1989.

Puterea politică a urmărit uniformizarea tuturor locuințelor. Putem recunoaște această uniformizare în blocurile construite în anii cincizeci și șaizeci. Bucătăriile de șase metri pătrați au devenit norma. Mobilierul a fost produs în serie, cu forme simple și cu o paletă restrânsă de materiale. Accentul a fost pus pe funcție. Formele au rămas rigide. Spațiul a fost calculat la centimetru, iar fiecare piesă avea o poziție clară.

Electrocasnicele au urmat aceeași logică. Frigiderul Fram, plita electrică sau spălătorul cu uscător au fost integrate într un plan de eficientizare a muncii casnice. Revistele pentru femei din acea perioadă prezentau bucătăria ca un motor al productivității sociale. Gospodinele erau încurajate să ceară utilaje noi, iar industria era îndemnată să le răspundă.

Spațiile mici au forțat multe soluții ingenioase. Multe locuințe nu aveau bucătărie. Oamenii au improvizat. Bucătăria putea apărea în hol sau în baie. Revistele propuneau metode pentru a transforma obiecte banale în aparate utile. Această ingeniozitate a devenit parte din cultura locuirii din comunism.

Arhitecții și designerii au încercat să îmbunătățească funcționalitatea fără să depășească limitele impuse de stat. Ei au folosit compartimentări inteligente și piese modulare. Vedem aceste soluții în mobilierul compact din apartamentele standard din București, Cluj sau Timișoara.

După 1947, discursul oficial a adoptat modelul sovietic. Regimul a promovat ideea de modernism socialist. Propaganda vorbea despre modernizare și urbanizare accesibilă tuturor. Realitatea a arătat altfel. Costurile de producție au fost reduse, iar diversitatea a dispărut.

Totuși, ideea de confort a început să fie folosită în interes politic. Decretele partidului promiteau spații mai mari și condiții mai bune. Dimensiunile bucătăriilor au crescut în proiectele din anii șaizeci. Această creștere rămâne vizibilă astăzi în planurile apartamentelor din acea perioadă.

Chiar dacă vedem astăzi spații renovate cu materiale moderne, forma originală a apartamentelor construite înainte de 1989 încă dictează multe decizii de amenajare. Prezența cămării, bucătăriile înguste, camerele de trecere sau gusturile formate în epoca mobilierului standardizat au lăsat urme.

Această moștenire a influențat puternic anii de după 1990. Oamenii au reacționat prin acumulare. Casele au fost umplute cu mobilier masiv. Culorile puternice au acaparat pereții. Spoturile și plafoanele din rigips au devenit simboluri ale libertății estetice. Piața a explodat odată cu apariția retailerilor de bricolaj. Vedem cum accesul la produse variate a schimbat direcția designului.

Perioada comunistă nu a produs diversitate estetică. A produs însă un mod de organizare și o disciplină a spațiului care a modelat gândirea generațiilor următoare. Astăzi lucrăm într-un context în care standardizarea a fost înlocuită de libertate creativă. Înțelegem însă că această libertate s-a născut prin contrast cu lipsurile și limitările de atunci.

Pentru designerii tineri, studiul acestei perioade oferă o lecție utilă. Constrângerile pot genera soluții eficiente. Spațiile mici pot deveni funcționale. Simplitatea poate avea valoare dacă este folosită inteligent.

Designul interior din comunism nu este doar o etapă istorică. Este un punct de pornire pentru înțelegerea evoluției locuinței românești și un reper care te ajută să vezi de ce interiorul contemporan arată așa cum îl cunoști.